Autor: Lector Dr. Sebastian Vaida

Indiferent de domeniul în care activăm, de funcția sau de vârsta pe care o avem, putem cădea de acord asupra faptului ca extremele nu sunt de dorit. Iar domeniul medical nu face excepție de la această regulă. Dimpotrivă, este un domeniu plin de provocari, de situații noi, complexe și adesea stresante, de alegeri dificile, de întrebări și răspunsuri. Și aici cuvântul cheie este, aproape invariabil, echilibrul. Și deși toți specialiștii recomandă acest lucru, dificultatea apare în găsirea și mentinerea unei astfel de stări. Pe de o parte, este necesară găsirea unui echilibru în fiecare domeniu major al vieții noastre, de la familie, la prieteni, sănătate și carieră. Pe de altă parte, trebuie sa echilibrăm și domeniile intre ele. O investiție prea mare de timp și energie într-o anumită direcție poate înseamna neglijarea unui alt domeniu. Adesea auzim persoane justificandu-și implicarea la locul de muncă drept fiind ceva „doar temporar, până mă realizez în carieră”. Timp în care, neintenționat, neglijează viața de familie, prietenii sau sănătatea. Ca să-l parafrazăm pe Paolo Coelho, „nimeni n-a regretat în ultima clipă a vieții că n-a petrecut mai mult timp la birou, ci că n-a petrecut suficient timp cu cei dragi”.

Desigur că pare ușor să pui cuvinte mari în citate care sună bine. Altfel stau însă lucrurile când este vorba de propria viață. Și cum nimeni n-a scris încă o carte despre cum trebuie trăită viața, tot ce putem face este să încercăm să urmam o serie de pași de urmat și recomandări, un fel de ghid de bune practici, dacă doriți:

Un prim pas în găsirea unui astfel de echilibru constă în stabilirea unor valori la care fiecare aderă. Evident, acestea pot să difere de la persoană la persoană și pot să se schimbe în timp. De exemplu, la 20 de ani, putem pune pe prim plan ideea de autocunoastere și descoperire, la 30 de ani acestea poate face loc carierei, la 40 de ani familiei, la 50 de ani sănătății. Acest lucru nu înseamnă că desconsiderăm celelalte valori, ci că suntem în continuă dezvoltare personală și profesională. Trebuie deci să ne redefinim în permanență valorile, prioritizand unele în funcție de nevoile personale și ale celorlalți, și totodată având grijă sa nu le neglijăm pe celelalte.

Un al doilea pas presupune să constientizăm faptul că echilibrul în viață este multinivelar. Nu ajunge să atingem succesul într-un singur domeniu ci să facem eforturile necesare pentru a-l atinge și în celelalte domenii. Deși există foarte multe perspective și abordări referitor la domeniile care duc la un echilibru în viață, majoriatea specialiștilor cad de acord asupra a patru categorii mari: (1) viața personală, cu accent mai ales pe relatiile sociale de calitate cu familia, prietenii și cunostințele; (2) sănătatea fizică și mentală; (3) viața spirituală, care presupune găsirea unui sens și a unei semnificații și (4) munca și cariera. Ordinea în care sunt prezentate nu este relevantă, din moment ce se urmărește echilibrul. Niciuna nu trebuie sa devină pe termen lung mai importantă decât alta. Poate doar să primeze, temporar, în funcție de o serie de factori precum valorile asumate, nevoile identificate, vârsta, etc.

Un următor pas constă în realizarea unui plan cu obiective clare și acționarea pentru realizarea acestuia. În funcție de stilul fiecăruia de lucru și de propria motivație, planul poate fi unul mental, poate fi trecut în scris sau prezentat altora. Cele mai mici șanse de a implementa un astfel de plan sunt atunci când îl realizăm doar mental. Desigur, începem prim a ne gândi la ceea ce vrem sa schimbăm, însă nu este recomandat sa rămânem doar acolo. Dacă îl și scriem și îl verificăm în mod constant, ne cresc șansele de a ne ține de ceea ce ne-am propus. Iar dacă îl și prezentăm unor persoane relevante în viața noastră, șansele cresc și mai mult, deoarece propunerea începe să semene cu un contract psihologic, la care ne asumăm cu clauze clare ceea ce intenționăm să realizăm. Aceste clauze vizează recompensele pe care ni le oferim în cazul în care parcurgem la timp și corespunzător etapele planificate, respectiv pedepsele în cazul nerespectării planificării. Pentru a atinge obiectivele pe care ni le-am propus, acestea trebuie să fie SMART. Adică să fie specifice și nu generale, măsurabile și nu vagi, abordabile și nu intangibile, relevante și nu fără vreo însemnătate și, nu în ultimul rând, să fie planificate în timp. De exemplu, pe domeniul muncii, un obiectiv greșit stabilit ar fi: „Vreau să avansez iar pentru asta voi participa cândva în viitor la niște cursuri de formare”. Același obiectiv formulat SMART ar suna: „Pentru a avansa pe poziția superioară, voi participa la un curs de specializare în contabilitate ca și continuare la cursul de nivel incepător pe care l-am parcurs deja. Acest curs a fost identificat ca și nevoie de firma la care lucrez și plătit de aceeași firmă și îl voi parcurge în urmatoarele 3 luni de câte 2 ori pe săptămână.”

O altă recomandare pentru găsirea echilibrului constă în acceptarea necondiționata de sine, ca și ființa failibilă, supusă eșecului. Aici însă apar adesea două erori de judecată. Una ar fi că acceptarea necondiționată duce la scăderea standardelor. Acceptarea necondiționată înseamnă de fapt să ne permitem să învățăm din greșeli, atât din cele proprii cât și din ale celorlalți, să (ne) descoperim, să fim oameni. Cealaltă eroare presupune echivalarea comportamentelor cu propria persoană. Valoarea noastră ca și persoana rămâne aceeași indiferent ce am face. Comportamentele sunt cele pe care trebuie să le schimbăm, dacă le considerăm indezirabile. Astfel, dacă de exemplu ajungem tot timpul târziu acasă, nu pe noi ca persoană trebuie să fim nemultumiți ci pe comportamentul de procrastinare sau de management greșit al timpului și acela să-l schimbăm.

Adesea punem prea mult efort în acțiuni și activități care ne aduc prea puține beneficii. Desigur că nu totul trebuie cantărit în detaliu. Există activități care le realizăm de plăcere sau fără vreun beneficiu direct sau material iar aici ne referim la fiecare din cele patru domenii. În domeniul muncii, putem depune efort pentru că ne place ceea ce facem sau în acțiuni de voluntariat, fără a fi plătiți. În ceea ce privește sănătatea noastră fizică și mentală, facem sport pentru a ne relaxa, fără a aștepta sa fim plătiți pentru asta. Pe latura spirituală, ne acordăm timp pentru a medita și nu ne așteptăm la recompense din partea altora. Iar pe domeniul relațiilor sociale, ne implicăm fără să cerem condiționat ceva în schimb. Ce este însă recomandat să facem ține de așa numitul pricipiu Pareto, care sugerează ca raportul de costuri-beneficii să fie de 20-80. Adică, cu un efort de 20% sa obținem 80% din beneficii. Principiu care este valabil în aproape orice situație pe care o întâlnim.

O schimbare majoră pe care trebuie să o facem pentru a ne găsi echilibrul este și una de perspectivă. Și anume să începem să privim situațiile noi nu ca și probleme ci ca și provocări. Realizand această schimbare vom începe să gândim mai mult în termeni de „azi este o zi nouă, plină de lucruri interesante și provocări noi” și mai puțin în termeni de „o nu, din nou am o zi plină, obositoare..”. Mergând pe citatul lui Henry Ford, „dacă crezi ca poți sau dacă crezi că nu poți, ai perfectă dreptate”, ceea ce ne spunem zilnic, ajungem să credem. Astfel, dacă zilnic ne spunem că suntem obosiți și plictisiți de ceea ce facem, vom ajunge să ne simțim astfel pe termen lung. Asta deoarece corpul nostru funcționează în acord cu mintea, iar dacă gândurile noastre sunt în permanență negative, și corpul va începe să se simtă ca atare.

Să fim sinceri cu noi înșine și cu ceilalți reprezintă un alt criteriu, deoarece ne ajută să facem alegerile corecte (în materie de loc de muncă, de timp petrecut cu familia, de sănătate) și să evităm situațiile consumatoare de energie și timp, care aduc beneficii nesemnificative. Cu alte cuvinte, să fim sinceri și să recunoaștem acele situații care ne cer un efort imens pe un domeniu, în detrimentul altora. Toți am trecut prin situații sau cunoaștem cazuri de relații care cer sacrificiu după sacrificiu, sau locuri de muncă ce necesită luni și luni de eforturi prelungite și par că nu se mai termină. Și aici trebuie să ne fie clare și bine planificate obiectivele și să tragem o linie. Ce dorim să obținem și cu ce costuri?

Și nu în ultimul rând, este recomandată evaluarea corectă a situațiilor și nu exagerarea lor. Catastrofarea evenimentelor duce cel mai adesea la un comportament de evitare a situațiilor noi, pe viitor, deoarece tindem să le percepem ca fiind de nedepășit, cu efecte negative asupra autoeficacității noastre și a stimei de sine.

Concluzionand, nu există o soluție universală perfect valabilă pentru toată lumea. Există doar recomandări de bun simț, de care dacă ținem cont și le integrăm în viața noastră, putem ajunge la un echilibru pe care să-l menținem. Toate acestea se realizează însă cu efort, zi de zi. Iar dacă suntem SMART (n.t. deștepți), atunci în 20% din timp vom face 80% din treabă. Iar restul vom decide cum dorim să-l petrecem.